Evenimente - PSS la TIB 2005 05.10.2005

Ca în fiecare an, Power Supply Systems UPS SRL este o prezență nelipsită în cadrul expoziției TIB. Și în 2005, standul nostru a fost vizitat de numeroși potențiali clienți interesați de produsele și serviciile pe care le oferim pentru electroalimentarea de siguranță atât a consumatorilor casnici dar mai ales a celor industriali.

TIB a fost și rămâne cel mai catalizator mijloc de a reuni oameni dedicați științei și industriei, într-un cuvânt, progresului. Pentru a satisface dorința de nou, am expus în standul nostru o gamă largă de UPS-uri de ultimă generație, invertoare și redresoare ale producătorilor pe care-i reprezentăm în România: AEG SVS Power Supply System GmbH – Germania, AEC – Italia și Picace – Luxemburg.

Cele mai alese aprecieri ale vizitatorilor le-a cules desigur UPS-ul industrial expus Protect 2.33, produs de către AEG SVS, model care a constituit indubitabil punctul forte al vânzărilor noastre în România în cursul anului 2005 atât datorită tehnologiei de fabricație cu porți IGBT, tehnologie ce a asigurat atingerea unor performanțe tehnice deosebite, cât și datorită prețului imbatabil pe piața românească.

De un succes deosebit s-a bucurat și invertorul cu ieșire pur sinusoidală oferit de catre firma Picace.

Producătorul italian AEC a fost reprezentat printr-o gamă largă de UPS-uri de diverse puteri și de grupurile electrogene produse de către acesta.

Prin gama largă de produse oferite încercăm și sperăm că am reușit cu succes să acoperim toate cerințele clienților noștri privitoare la electroalimentarea de siguranță a consumatorilor.

Inapoi